Atelierul de Mici

2 min read

Atelierul de Mici, singurul magazin de producător din România, prepară carne de porc, vită, berbecuț, pui și curcan, toate românești și 100% naturale.

Produsele sunt fabricate după o carte scrisă de Ministerul Agriculturii în anul 1971, conservate doar prin sărare și afumate natural.

Provocare

Provocarea noastră a fost să construim o nouă strategie de comunicare care să includă o nouă identitate vizuală și o nouă identitate verbală pentru Instagram și Facebook.

O identitate social media care să transmită valorile tradiționale ale brandului și varietatea produselor, dar care să fie prezentate într-o notă modernă și creativă.

De ce varietate? Mulți clienți ai atelierului au impresia că aici găsești doar mici. Scopul nostru? Să-i asigurăm pe consumatori că aici găsești mult mai multe produse din carne. Sănătoase, tradiționale și de calitate inegalabilă.

Soluție

Cică-i bine să caști ochii pentru că nu știi niciodată de unde sare ideea. În cazul nostru, chiar așa a fost. După o vizită la Atelierul de Mici, ne-am dat seama că soluția ne-a întâmpinat de cum am intrat pe ușă.

Clădirea Atelierului de Mici este un spațiu rupt parcă dintr-o altă lume, o pată de culoare într-un oraș gri, un loc desprins din vremuri mai blânde, un loc care are o poveste de zis, atât prin gust, cât și prin personalitatea statornică a brandului. 

Ce ne-a atras atenția? Picturile cu simboluri tradiționale realizate manual, care decorează ușa. O arcadă de flori vesele care întâmpină clienții și le oferă o experiență unică.

Ce ar fi dacă am vectoriza florile și le-am transforma într-un pattern care să se întindă de pe pereții Atelierului, direct pe pereții digitali ai oamenilor?

Am construit o comunicare care să transmită încredere, tradiție, profesionalism și calitate. Un tone of voice cu adevărat autentic, personal, empatic, hazliu și orientat pe acțiune, care are focus pe mesajul: „La Atelierul de Mici găsești mici. Și nu numai.” Acest mesaj induce ideea de varietate, astfel ca oamenii să se aștepte la mai mult.